Cartel Alfa, cerere către Guvern: „Lucrătorii independenţi nu au drepturile angajaţilor”

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale – CNS Cartel Alfa susțin, într-un comunicat de presă,  că Guvernul trebuie să ia măsuri pentru combaterea eficientă a muncii fals-independente şi să asigure accesul tuturor lucrătorilor la protecţia socială.

„Digitalizarea şi noile tipuri de relaţii de muncă determină creşterea numărului de lucrători care lucrează pe cont propriu. De asemenea, mulţi lucrători sunt condiţionaţi de angajatori să îşi desfăşoare activitatea prin intermediul unui PFA sau al contractelor pe drepturi de autor în defavoarea calităţii de salariat, deşi desfăşoară muncă dependentă. În ciuda unei creşteri constante a numărului de lucrători care desfăşoară o activitate independentă, lucrătorii independenţi nu au drepturile de care beneficiază angajaţii”, se arată în comunicatul citat.

Un nou raport al Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES/ETUC), respectiv „Sindicatele se implică în protejarea lucrătorilor independenţi”, arată că lucrătorii independenţi nu au dreptul prin lege să se alăture sindicatelor în România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia. În acelaşi timp, nu pot negocia tarife standard şi condiţii de muncă prin negocieri colective, în multe state membre ale UE fiind invocată legislaţia europeană a concurenţei. Potrivit aceluiaşi studiu, lucrătorii independenţi nu au acces la prestaţii de protecţie socială, cum ar fi concediul medical, plata şomajului, concediul pentru creşterea copilului sau pensie.

În acest context, alături de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, CNS Cartel Alfa solicită eliminarea barierelor din calea negocierii colective la toate nivelurile, dar şi a normelor restrictive care împiedică lucrătorii independenţi, ca şi o mare parte dintre angajaţi, să se asocieze în sindicate. „Este de datoria Guvernului să combată eficient munca fals-independentă şi să asigure accesul tuturor lucrătorilor la protecţia socială”, sunt de părere reprezentanţii sindicali din România.

Conform datelor Confederaţiei sindicale, în România sunt aproximativ 2,1 milioane de persoane care desfăşoară activităţi pe cont propriu, fie că sunt liber profesionişti (artişti, interpreţi traducători), întreprinzători independenţi (vânzători ambulanţi, cărăuşi, taximetrişti particulari), zilieri ocazionali sau agricultori. Dintre aceştia, mai puţin de jumătate sunt asiguraţi în sistemul public de sănătate şi pensii. De asemenea, aceşti lucrători nu au protecţie în caz de accidente sau dreptul la concedii medicale, la şomaj şi la pensie, fiind şi categoria socială cea mai puţin protejată şi cea mai expusă riscului de sărăcie. Totodată, statistica Eurostat arată că, în România, 64% dintre persoanele ocupate pe cont propriu, cu vârstă de peste 18 ani, sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Anunț important: Programul de colectare a crengilor în orașul Mioveni

Anunț important: Programul de colectare a crengilor în orașul Mioveni Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni atrage atenția că pentru ca procesul de ridicare a resturilor vegetale din gospodăriile individuale să se desfășoare rapid și eficient, rugăm toți locuitorii să respecte următoarele reguli obligatorii: Ramurile și crengile trebuie tăiate la o lungime de maximum 2 metri […]

Citește mai mult...

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul va intra în procedura anuală de revizie, ce implică retragerea bicicletelor de pe teren pentru conservare și pentru reviziile necesare bunei funcționări a echipamentelor. Sistemul urmează să fie repus în funcțiune, din primăvară, iar piteștenii […]

Citește mai mult...

Cercetări privind accident rutier cu pieton în comuna Călinești

Cercetări privind accident rutier cu pieton în comuna Călinești În această dimineață, polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs între un autoturism și un pieton, în comuna Călinești. Din verificările preliminare efectuate, a reieșit că un bărbat, de 27 de ani, din Călineșți, care […]

Citește mai mult...