Un nou pod peste Argeș și centura de vest a Piteștiului- în atenția Guvernului

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, primarul din Mărăcineni,Nicolae Dascălu și președintele Consiliului Județean, Dan Manu, vor semna un protocol pentru implementarea proiectului privind realizarea unui nou pod peste râul Argeș. Acesta va deveni o alternativă la Podul Viilor și va fluidiza traficul în zonă. Autoritățile argeșene au promisiunea premierului Dăncilă că Guvernul va contribui la realizarea acestui proiect, estimat la 35 milioane de euro.

„Suntem într-o situație critică cu aglomerarea din zona Podul Viilor. La orele de vârf se fac cozi până aproape de Mioveni. Acest nou pod peste râul Argeș ar rezolva situația în mare măsură. Ne-am întâlnit cu ministrul Transporturilor în iunie, problema a fost discutată și la Mioveni cu doamna prim-ministru. Sunt trei posibilități de realizare a acestui proiect, cei de la minister ne-au asigurat că studiul de fezabilitate se va realiza sub îndrumarea lor”, a declarat primarul Piteștiului.

Dan Manu spune că, odată cu demararea lucrărilor la drumul expres Pitești-Craiova, pentru care s-au încheiat licitațiile pentru două tronsoane săptămâna aceasta, are șanse mari de realizare și centura de vest a Piteștiului. „Centura face parte din acest proiect ambițios, al drumului expres. Vrem să demarăm rapid și construcția podului peste Argeș și centura Piteștiului”, a completat președintele CJ Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Apel către șoferii de pe DJ 659. Primarul Dan Stroe: „Să avem răbdare unii cu ceilalți”

Apel către șoferii de pe DJ 659. Primarul Dan Stroe: „Să avem răbdare unii cu ceilalți” Lucrările de modernizare de pe DJ 659 le dau bătăi de cap șoferilor, iar traficul se desfășoară cu dificultate în anumite intervale. Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, le cere conducătorilor auto să respecte semaforizarea temporară și să evite manevrele […]

Citește mai mult...

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!”

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!” Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială „PITEȘTI FĂRĂ CERȘETORIE” Începând cu data de 1 septembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială […]

Citește mai mult...

Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie

Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie Filarmonica Pitești încheie sezonul estival cu un bilanț care confirmă interesul publicului pentru evenimentele muzicale organizate în această vară. În total, instituția a organizat 10 evenimente, la care au participat peste 10.000 de spectatori. Concertele s-au desfășurat […]

Citește mai mult...