Revenire cu victorie pentru Gabriel Ene în cadrul Trofeului Câmpulung Muscel

Pilotul echipei Shark Racing, Gabriel Laurențiu ENE, a reuşit victoria la clasa A2 la volanul modelului Renault Clio R3, maşină folosită de acesta în Campionatul Național de Raliuri.

Aflat la a doua apariție în acest sezon, Gabriel ENE a revenit în cadrul Campionatului Național de Viteză in Coastă, cu ocazia celei de-a şaptea etape din sezon, Trofeul Câmpulung Muscel. Etapa musceleană poartă o însemnătate deosebită pentru pilotul bucureştean, el reuşind aici atât cele două titluri de campion național al clasei H3, cât şi titlul de campion al grupei F2, în sezoanele precedente.

“La Câmpulung Muscel mă simt ca acasă şi a fost o placere să concurez din nou pe minunatul traseu Lereşti – Voina. Am regăsit, ca de fiecare dată, aceeaşi atmosferă caldă cu oameni minunați, pasionați de motorsport, care creează o atmosferă excelentă pentru curse. Nu puteam absenta de la etapa la care am nişte amintiri foarte frumoase şi unele dintre cele mai bune rezultate. M-am bucurat să reîntalnesc colegii de concurs şi voi încerca să fiu prezent şi la ultima etapă a campionatului.” declara Gabriel ENE, la finalul etapei.

Urmatoarea etapă, cea care va încheia sezonul competițional 2018 al Campionatului Național de Viteză în Coastă şi care va stabili şi campionul național, va avea loc în perioada 13-14 octombrie la Brasov pe Drumul Poienii, celebrul traseu ce face legătura oraşului Braşov cu Poiana Braşov.     

Pilotul echipei Shark Racing este susținut pe parcursul sezonului 2018 de sgmarket.ro partener principal, Cotnari, Serus, Ideal Media Advertising şi Millers prin Motor-oil.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...