
Astăzi social-democrații argeșeni au făcut strategia pentru ședința CExN de mâine, votând în unanimitate să meargă tot pe mâna lui Liviu Dragnea. Cum funcții nu prea au primit, iar județul urlă după investiții, se pare că au existat și câteva obiecții, iar sprijinul este condiționat. Iată rezoluția lor:
„Cu majoritatea voturilor celor prezenți, CEx – PSD Arges, întrunit în data de 20.09.2018, susţine ca necesare următoarele: menţinerea unităţii partidului şi îndeplinirea programului de guvernare în baza căruia PSD a câștigat alegerile și votul majoritar al argeşenilor. De asemenea, CEx al PSD Argeş solicită eliminarea disputelor interne și continuarea guvernării conform programului aprobat de majoritatea românilor, program realizat în mare măsură, până în acest moment.
Totodată, CEx al PSD Argeş solicită în mod expres următoarele:
– deschiderea spre dialog a conducerii partidului;
– profesionalizarea comunicarii partidului;
-impulsionarea activităţii guvernamentale printr-o remaniere substanţială.
Menţionăm faptul că unitatea partidului reprezintă totodată şi o responsabilitate naţională faţă de provocările momentului”- au transmis social-democrații argeșeni.



