Postelnicescu: „În PSD continuă lupta pentru funcții bănoase”

Marius Postelnicescu, prim-vicepreședinte PNL Argeș, spune că scrisoarea semnată de unii lideri PSD a deschis negocierile pentru diverse funcții în interiorul partidului aflat la guvernare. Postelnicescu consideră că acum se dă o luptă pentru funcții, nu pentru debarcarea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD.

„Vor să-și împartă funcțiile, scrisoarea nu are nicio legătură cu Liviu Dragnea. În PSD se tot continuă lupta pentru funcții bănoase”, a declarat Postelnicescu.

În tot acest timp însă, cei din PSD Argeș asistă spectatori, aceștia hotărând azi ca mâine, la ședința CExN să îl susțină pe Dragnea. Necondiționat, desigur, pentru că de funcții sau de investiții pentru Argeș nici nu se pune problema…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...