Nicoleta Dascalu, noua achiziţie de la CS Dacia Mioveni 2012

CS DACIA MIOVENI 2012 a obţinut în aceste zile semnătura tenismenei Nicoleta Dascălu, care va reprezenta secţia de tenis a clubului în competiţile naţionale şi internaţionale.

Sportiva Nicoleta Dascalu, în vârstă de 20 de ani, este născută la Piteşti şi ocupă în prezent locul 279 WTA.

Nicoleta a început să joace tenis la 4 ani şi  a fost antrenată de Gabriel Săndulescu, fiind încă de la început o fire foarte dinamică şi talentată.

La 5 ani, a participat la primul turneu pentru copii, intitulat Mini Tenis, iar la 7 ani şi 10 luni, a luat parte la Concursul „Ruxandra Dragomir”, unde a câştigat turneul la secţiunea Consolări.

La 8 ani şi jumătate, a participat şi a câştigat primul turneu de categoria III, cea de 10 ani, de la Craiova. Primul turneu internaţional la care a luat parte a fost cel din Franţa, pe care l-a şi câştigat pe când avea doar 9 ani. Un an mai târziu, la turneul din Bari, Italia, a ocupat locul II.

A fost campioană naţională la dublu categoria 16 ani, medaliată cu bronz la Campionatul Naţional de Tenis pentru 16 şi 18 ani, componentă a lotului naţional de junioare, locul III – simplu şi locul I – dublu la Tennis Europe 16 Aschelon componentă a echipei României, participantă la Turneul Final al Campionatului Mondial de Junioare – San Louis Potosi Mexic, unde ţara noastră s-a clasat pe locul 13.

 A obţinut medalia de argint la Campionatele Nationale Juniori 18 ani –  dublu fete, locul IV la Mastersul Naţional – 18 ani, locul III la Turneul ITF grad II -Sibiu, simplu fete, calificarea în premieră la turneul de juniori de Grand Slam (Australian Open) şi accederea pe tabloul principal (MD) al primului turneu Grand Slam (Australian O­pen) între primele 64 de jucătoare.

În ultimii doi ani a avut rezultate excelente ajungând  să ocupe în prezent locul 279 WTA, iar ultimele rezultate confirmă acest lucru(10 000$ Hechingen Germania, turul 2 la simplu, locul 3 la dublu şi la  10 000$ Leipzig Germania, turul 2 la simplu, locul 3).

Nicoleta participă zilnic la două antrenamente, făcând câte 5 – 6 ore de pregătire pe zi, joc de tenis şi pregătire fizică.

Este pregătită de antrenorul Anghelache Eduard şi a  făcut parte din Tenis Club AS Piteşti, LPS Piteşti, iar acum va fi la gruparea din Mioveni.

Conducerea clubului îi urează mult succes în competiţiile viitoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...

4.400 de proprietăți din comuna Micești au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni

Aproape 4.400 de proprietăți din comuna Micești, județul Argeș, au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afișate atât la sediul primăriei din localitate, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și […]

Citește mai mult...

108 povești de iubire, respect și viață împreună, sărbătorite la Primăria Pitești!

108 povești de iubire, respect și viață împreună, sărbătorite la Primăria Pitești! O jumătate de secol sau chiar șase decenii petrecute împreună înseamnă mult mai mult decât trecerea timpului. Înseamnă familie, sprijin, răbdare, încredere, bucurii împărtășite și puterea de a rămâne unul lângă celălalt, indiferent de încercările vieții. Astăzi, în sala de ședințe a Primăriei […]

Citește mai mult...