Peste 80 de piloți vor lua startul la Trofeul Câmpulung Muscel 2018

Peste 80 de piloți vor lua startul, sâmbătă și duminică, la Trofeul Câmpulung Muscel 2018, organizat în perioada 22-23 septembrie de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș.

Trofeul Câmpulung Muscel 2018, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop va aduce la Câmpulung elita pilotajului românesc. Deja, aproape 80 de piloți și-au anunțat participarea, iar numărul acestora va crește în zilele următoare. Ediția din acest an ar putea decide campionul la general, în lupta acerbă dintre Andrei Dumitrescu și Lucian Răduț, dar și campionii la mai multe clase.

Printre cei care vor concura anul acesta se va număra și campionul național Valentin Porcișteanu, pe noul bolid Skoda Fabia R5, mașină cu care concurează în Campionatul Național de Raliuri. 

De altfel, echipamentul de concurs este unul la cele mai înalte standarde, printre modelele care vor putea fi admirate de public numărându-se și Ferrari 430 Challenge, Ferrari 458 Challenge, Mitsubishi Lancer EVO 9, Radical SR 8, Tatuus Formula Renault sau Osella. 
                    Vă reamintim că la ediția de anul acesta Cupa ”King of the Hill”, oferită pilotului care va avea cea mai rapidă urcare din manșele de concurs va purta, simbolic, numele Valentin Banciu, în memoria marelui campion care a plecat recent dintre noi. De asemenea, piloții și spectatorii sunt invitați să participe la o acțiune caritabilă dedicată Centrului de zi „Bambi” din Câmpulung.         
                                                          Restricții de circulație

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică  (22 şi 23 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

                                                          Important de știut

Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Brașov spre Câmpulung trebuie să ia în calcul cel puțin o oră de întârziere, având în vedere lucrările de reabilitare a drumului din zona Bran.

De asemenea, informăm piloții și echipele care vor veni în parcul tehnic din Câmpulung că, având în vedere lucrările de reabilitare din centrul municipiului, accesul se face dinspre partea sudică, pe traseul DN 73  (centura Câmpulungului) – podul cu barieră- Primărie.

                    Vremea se anunță numai bună pentru un spectacol la cele mai înalte cote, iar organizatorii roagă publicul care va fi prezent pe traseul de la Lerești-Voina să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiții de maximă siguranță!!!

 

Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiție automobilistică sub egida FRAS organizată în județul Argeș. Elita pilotajului românesc  își va dovedi încă o dată abilitățile tehnice dar și curajul pe drumul județean Lerești-Voina, în mirifica zonă turistică de la barajul Râușor. Traseul de trei kilometri este considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă.


Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2018: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Județean Argeș, SILDVB, Primaria Comunei Lerești, Direcția Pentru Tineret și Sport Argeș, Paeonia Distribution, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria, Nexus Auto, Materom, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security.  Partener tehnic al competiției: VOLVO!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

narcis sofianu

Narcis Sofianu, ironii la adresa conducerii PNL Argeș după episodul stației de epurare de la Mioveni: „Nu e normal să «reformați» PNL Argeș cu rezervele din PSD!”

Narcis Sofianu, ironii la adresa conducerii PNL Argeș după episodul stației de epurare de la Mioveni: „Nu e normal să «reformați» PNL Argeș cu rezervele din PSD!” Gafa liberalului Alin Călinescu, președintele PNL Mioveni, care a propus construirea unei stații de epurare în zona BEMO fără să știe că acolo există deja o microstație, a […]

Citește mai mult...

Piteștiul, prezent pe scena internațională a muzicii UNESCO, la Șanlıurfa – un nou pas în consolidarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite!

Cultura, prietenia și cooperarea economică au fost principalele repere ale vizitei delegației municipiului Pitești în orașul turc Șanlıurfa, unul dintre cele mai vechi centre ale civilizației umane și membru al Rețelei Orașelor Creative UNESCO. Piteștiul și-a făcut cunoscută valoarea culturală pe o scenă internațională de prestigiu, prin participarea artiștilor Filarmonicii Pitești la UNESCO Creative Cities […]

Citește mai mult...

Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!

Toamna aceasta, este readusă la viaţă una dintre cele mai frumoase și vechi tradiţii românești! Duminică, 25 octombrie 2026, ora 16:30, se sună adunarea în Târgul Săptămânal din Topoloveni pentru a sărbători spiritul comunităţii locale. Ce te așteaptă? • Focul uriaș: Simbol al purifi cării, al norocului și al trecerii line către iarnă. • Voie […]

Citește mai mult...