ANPIS a plătit în iulie stimultente de inserție pentru creșterea copilului de 57 milioane lei

Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna iulie 2018 au totalizat 57 milioane de lei, suma medie acordată fiind de 619,59 de lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Stimulentul de inserţie pentru creşterea copilului, în valoare de 650 lei/lună, se acordă părinţilor care decid să se întoarcă mai devreme la serviciu din concediul pentru creşterea copilului.

În luna iulie, erau înregistraţi 92.130 beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului, cei mai mulţi fiind în Bucureşti – 13.007 şi în judeţele Cluj – 4.181, Timiş – 4.050 şi Iaşi – 3.739.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...

Seminar dedicat Armatei Române la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 12:00, seminarul „Onoare și Patrie – Armata României, simbol al demnității naționale”. La seminar vor participa reprezentanți ai Garnizoanei Pitești, ai Depozitului Central de Arhivă „General Grigore […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești!

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești! Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, îi invită pe locuitori să participe duminică, 25 octombrie 2026, la Focul lui Sumedru. Sărbătoarea va fi organizată în zona de picnic de pe strada Brăileni, izlaz Aninoasa. Evenimentul va reuni muzica populară, preparatele tradiționale […]

Citește mai mult...