Comuna Țițești- din epoca bronzului și până în prezent

Situată în nord estul județului Argeș, la 20 de kilometri de Pitești și străbătută de drumul național 73, comuna Țițești făcea parte în secolul al XIX-lea din plasa Râul Doamnei a județului Muscel.

Despre comuna Țițești se poate spune fără a face vreo greșeală că este veche de când lumea. O demonstrează unul din monumentele de interes local care se află pe teritoriul comunei și care datează din Epoca Bronzului. Este vorba despre așezarea din dealul Solovanului și necropola din perioada Hallstatt descoperită chiar lângă școala din sat. Dar din punct de vedere al importanței istorice pe care o are comuna Țițești, reamintim că aici se află nu mai puțin de trei monumente de interes național, care fac din comuna Țițești o adevărată comoară.

Dacă la începutul secolului al XX-lea , comuna Țițești era locuită de puțin peste 1 100 de oameni, în prezent, ca urmare a evoluției economice, sociale, educaționale și culturale, aici locuiesc 5320 de oameni. Este dovada cea mai vie că implicarea factorilor de decizie în dezvoltarea comunității face ca oamenii să prefere să locuiască în această zonă a Argeșului.

Din punct de vedere al rețelei educaționale, în comuna Țițești există cinci școli și o grădiniță , școli care au fost absolvite de elevi care s-au dovedit a fi foarte performanți în școlile superioare pe care le-au absolvit.

Cu o istorie atât de veche, în comuna Țițești se mai păstrează încă unele meșteșuguri foarte vechi cum ar fi dogăritul și confecționarea de mături și coșuri. În cinstea acestui vechi meșteșug, la Țitești a fost ridicat un monument al măturei cu scopul de a arăta vechimea acestei îndeletniciri.

Din punct de vedere economic, comuna Țițești a reușit o performanță greu de egalat ăn mediul rural . Aici funcționează nu mai puțin de 6 companii multinaționale și naționale în cadrul cărora muncesc mii de oameni . Printre cele mai reprezentative enumărăm Piroux Industrie România SRL
Haulotte Arges SRL
Cor. Tubi SRL
Delta Invest SRL
Sogefi Air & Cooling SRL
Pavone SRL

Acest lucru a fost posibil ca urmare a mediului prietenos cu investitorii pe care administrația locală l-a asigurat  și facilitățile la care au acces cei care aleg să investească aici. Ca urmare, toți investitorii au acces la utilități- gaze, energie electrică, telefonie mobilă și fixă, cablu dar și la drumuri asfaltate, la forță de muncă calificată, iluminat public și servicii de colectare și transport deșeuri. La toate aceste utilități au acces și locuitorii din Țitești.

Principalele activități economice desfășurate aici, la Țițești sunt :

producția de rezervoare, cisterne și containere metalice
producție de piese, componente și accesorii pentru autovehicule
producție de echipamente și instalații de ridicat și manipulat
producție mase plastice
prelucrarea și exploatarea lemnului
croitorie
balastiere
stații de betoane,

activități de producție care aduc plus valoare bugetului local și numeroase beneficii locuitorilor comunei.

Evoluția comunei este asigurată și de numeroasele proiecte de investiții demarcate de către Primăria Țițești, proiecte care au dus la modernizarea comunei și creșterea nivelului de trai la nivelul comunității.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...