Mioveni:Campanie de dezinsecţie

În perioada 29-31 august la Mioveni se vor efectua servicii de dezinsecţie – combaterea căpuşelor, pe spaţiile verzi din oraş.

 

 

 Administrația locală atenționează locuitorii să supravegheze cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în raza de acţiune a aparatelor, deoarece contactul repetat şi prelungit al substanţelor cu pielea şi ochii poate cauza iritaţii.

Substanţa folosită pentru dezinsecţie va fi Parainsect CE, având substanţa activă Lambda-Cihalotrin.
Măsuri de prim ajutor în caz de:
– inhalare: se va duce pacientul la aer proaspăt;
– contact cu pielea: se va spăla din abundență imediat și cu atenție cu apă și săpun;
– contact cu ochii: se va spăla imediat cu apă cel puțin 15 minute;
– înghițire: NU se provoacă voma, nu există antidot, este necesar un tratament simptomatic;
În toate situațiile se va consulta medicul.
În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfaşurarea acestor servicii, perioada de efectuare a dezinsecţiei va fi prelungită până la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Apicultorii sunt de asemenea atenționați ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine. În caz contrar, Primăria orașului Mioveni şi S.C. Coral Impex S.R.L.(firma care desfășoară acțiunea de dezinsecţie, dezinfecție și deratizare)  sunt absolvite de orice responsabilitate.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...