Opoziția din CJ Argeș, unită împotriva președintelui Manu. Miuțescu: „Vom fi mult mai hotărâți!”

Citarea membrilor opoziției din Consiliul Județean Argeș, la solicitarea președintelui social-democrat Dan Manu, în procesul pe care instituția îl are cu fostul șef de la Evidența Persoanelor, Viorel Badea, i-a unit într-un mod neașteptat pe aleșii județeni de la PNL, PMP și PAM. Aceștia sunt revoltați de faptul că Manu, care l-a „executat” scurt pe Badea (pentru că ceruse mărirea salariilor angajaților săi, după ce în CJ lefurile „explodaseră”), vrea să-i implice și pe ei, deși nu au participat la votul din aprilie, prin care șeful de la Evidența Persoanelor a fost demis. Astfel, ceea ce n-au reușit singuri ani de zile, a reușit președintele CJ Argeș acum: să-i pună la aceeași masă! Conferința de presă organizată azi de liderii PNL, PMP și PAM Argeș este astfel unică în istoria politicii argeșene a ultimilor ani.

„Vom face o opoziție mult mai clar și mai hotărât, în interesul cetățenilor! Cerem public o anchetă la nivelul CJ Argeș, cei care au greșit și au făcut abuzuri să fie sancționați și chiar demiși din funcții”, a spus liderul PNL Argeș, consilierul județean Adrian Miuțescu. Acesta a explicat că modul dictatorial de conducere a CJ Argeș aplicat de Manu s-a acutizat, fiind intolerabil ce se întâmplă în instituție.

„Modul de lucru lasă de dorit. Toate acste lucruri au culminat când a apărut scandalul cu fostul șef de la Evidența Persoanelor. Am considerat că nu este cazul să ne implicăm, motiv pentru care consilierii PNL, PMP și PAM nu au votat pentru desfacerea contractului de muncă. Astăzi suntem târâți într-un proces la Sibiu. O asemenea hotărâre trebuia luată după o consultare în Consiliul Județean. Considerăm că s-a făcut un abuz, eu și dl Postelnicescu efectiv n-am fost la ședința respectivă! Cele două partide, PSD și ALDE, tot spun că se fac abuzuri în justiție, dar iată că la Consiliul Județean Argeș, unde au majoritatea, își bat joc de presă și de partidele de opoziție”, a declarat Adrian Miuțescu.

Președintele PMP Argeș, Cătălin Bulf, care este și el consilier județean, l-a desființat practic pe președintele PSD al CJ Argeș, Detalii aici:

http://contraataculargesului.ro/index.php/politic/9173-catalin-bulf-despre-manu-e-un-accident-genetic-evolutiv 

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...