
Astăzi, în ședința Consiliului Județean Argeș, a fost votată declanșarea procedurii de selecție pentru ocuparea a patru posturi din Consiliul de Administrație al Regiei Județene de Drumuri pentru perioada 2019-2023. Cum era de așteptat, președintele CJ Argeș, social-democratul Dan Manu, a insistat să funcționeze o comisie proprie, a CJ, pentru „selecția” candidaților. Toată treaba mirosea a afacere de partid, mai ales că Regia Județeană de Drumuri este pe pierdere și nu are deloc rezultate mulțumitoare, deși deține o stație de asfalt ca nouă, la Căteasca. Așa că alesul județean Mihai Tudor a solicitat ca selecția să fie făcută de un expert independent.
„Având în vedere importanța regiei, propun ca selecția să fie făcută de un expert independent”, a spus Mihai Tudor în ședință. Reacția președintelui Manu a fost una de dezaprobare, după cum era de așteptat. „Este o propunere a dvs, dar costă bani”, a declarat Manu. La vot, proiectul de hotărâre a fost votat în forma inițială datorită majorității social-democraților din CJ Argeș, deși Mihai Tudor a fost împotrivă.
Vă amintim că Regia de Drumuri Argeș a avut în funcția de președinte al Consiliului de Administrație persoane foarte controversate. Mihail Bașulescu a condus Regia, fost șef al CNADNR- nimeni altul decât semnatarul păgubosului contract cu compania americană Bechtel pentru Autostrada Transilvania. I-a urmat apoi un fost șef din Inspectoratul Școlar Județean, Bogdan Udroiu, care a demisionat anul trecut după un show gratuit dat, în stare de ebrietate, la Poliția Mioveni.



