Ministerul Educației: Manualul dezastru de geografie va fi retipărit

Ministerul Educaţiei Naţionale a decis să solicite Editurii Didactice şi Pedagogice retipărirea în totalitate a manualului de Geografie pentru clasa a VI-a la care au fost constatate mai multe erori.

Potrivit unui comunicat transmis azi de MEN, în acest caz toate costurile vor fi suportate de editură, care îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în instanţă pe cei vinovaţi pentru daunele aduse.

MEN precizează că decizia de retipărire a manualelor de Geografie pentru clasa a VI-a vine după o „analiză amănunţită”, în urma căreia s-a constatat că multiplele erori „nu pot fi corectate printr-o simplă erată”.

„Noile manuale vor fi trimise în şcoli în cel mai scurt timp posibil. Varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a va fi postată pe platforma manuale.edu.ro în cursul acestei săptămâni, astfel încât să poată fi folosită de elevi şi profesori din prima zi de şcoală. Ministerul Educaţiei Naţionale a întreprins până acum toate demersurile şi a folosit toate pârghiile legale necesare pentru a asigura manuale noi pentru începutul anului şcolar 2018 – 2019”, arată sursa MEN. Conform MEN, în prezent, procedura de tipărire a manualelor este în derulare şi nu este blocată.

Greşelile apar încă din primele pagini ale manualului. Pe harta care indică traseul Dunării se vede cum Turnu Măgurele este poziționat, pe harta României, acolo unde până acum toți știam că este orașul Drobeta-Turnu Severin. Şi dacă sunt greşeli pe harta României, atunci nu ne mirăm că astfel de erori apar şi pe harta lumii. Insula Ascension este scrisă „Asuncion”. Şi acesta este un nume corect, dar este capitala Paraguayului.

Dacă mergem în America de Sud, vedem că greşelile apar încă din nordul continentului. Guyana Franceză este scrisă cu „i” şi nu cu „y” aşa cum este corect, iar în sudul continentului, acolo unde apare Insula Falkland, cei care au editat manualul au uitat o literă, aşa că pe hartă apare Insula Falkand.

Marea Moartă este plasată pe greşit pe hartă, în locul Mării Roșii. De asemennea, nu apare Sudanul de Sud, deși este o țară independentă încă din 2011.

Nici harta Australiei nu a scăpat de erori. Insula Tasmania este numită greşit „Vanuatu”, deși pe hartă apare și Vanuatu corect scris și la locul real.

 Şi un oraş rusesc, al treilea ca mărime din Siberia, a fost scris greşit. Este vorba de Krasnoyarsk, care pe hartă apare Krasniarsk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...