Fiii satului Poenarei

 De mai multi ani, fiii satului sunt cinstiți și prețuiți în minunatul loc așezat între dealuri înalte, numit Poienarei. Ieri, în vatra satului, urmașii ardelenilor veniți de peste munte, dar și a muntenilor care i-au primit în comunitatea lor, și au scos din ladă cele mai frumoase costume populare și au purces la sărbătoare. Oameni credincioși și păstrători de tradiții, localnicii au mers mai întâi la o slujbă bisericească, ținută chiar în aer liber. Preoții au binecuvântat și noua clădire a Căminului Cultural, dar și pe cea  a muzeului care au fost inaugurate  ieri. Primarul Virgil Baciu este cel care a inițiat această sărbătoare, încă de pe vremea când nu era implicat în administrație, și a ajuns la a saisprezecea ediție. Emoționat, primarul a declarat: „Este cel mai așteptat moment al anului, o sărbătoare prin care ne amintim de rădăcinile și tradițiile noastre, un moment de recunoștință pentru cei mai vârstnici dintre noi, care au contribuit la bunăstarea comunității noastre”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Eveniment dedicat Zilei Armatei Române, la Muzeul Județean Argeș

Eveniment dedicat Zilei Armatei Române, la Muzeul Județean Argeș Sărbătorită anual la 25 octombrie, Ziua Armatei Române reprezintă un moment cu o profundă semnificație istorică și națională. Cu acest prilej, la Muzeul Județean Argeș a avut loc manifestarea cultural-istorică „Glorie Armatei Române”. Sub îndemnul „Respect pentru trecut, încredere în viitor!”, la eveniment au participat cadre […]

Citește mai mult...

Anunț important: Programul de colectare a crengilor în orașul Mioveni

Anunț important: Programul de colectare a crengilor în orașul Mioveni Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni atrage atenția că pentru ca procesul de ridicare a resturilor vegetale din gospodăriile individuale să se desfășoare rapid și eficient, rugăm toți locuitorii să respecte următoarele reguli obligatorii: Ramurile și crengile trebuie tăiate la o lungime de maximum 2 metri […]

Citește mai mult...

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul va intra în procedura anuală de revizie, ce implică retragerea bicicletelor de pe teren pentru conservare și pentru reviziile necesare bunei funcționări a echipamentelor. Sistemul urmează să fie repus în funcțiune, din primăvară, iar piteștenii […]

Citește mai mult...