Parchetul General demontează presupusa tentativă de asasinat imaginată de Dragnea

Pe rolul Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a existat şi nu există un dosar de urmărire penală în legătură cu o presupusă tentativă de asasinat la adresa preşedintelui PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Precizările vin după ce omul politic a făcut afirmații extrem de grave, fără a veni și cu dovezi în acest sens, la o emisiune, la oră de maximă audiență.

De asemenea, la Parchetul General nu există nicio sesizare în legătură cu acest caz, conform unior reprezentanți ai instituției.

Liviu Dragnea a declarat marţi seara, la Antena 3, că, anul trecut, asupra sa a avut loc o tentativă de asasinare.  „Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. (…) Au venit patru străini în România, au fost cazaţi la Athenee Palace, din ceea ce mi s-a spus, şi au stat trei săptămâni aici. Mă rog, am scăpat, dar asta nu înseamnă că mi-am luat pază sau o să-mi iau pază”, a spus Dragnea.

Dragnea a precizat că s-au făcut cercetări cu privire la această tentativă. „Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu”, a mai spus Dragnea, fiind întrebat dacă există un dosar în legătură cu acest caz. El a mai susţinut că cei patru străini au fost plătiţi de „un om foarte celebru în lume”. Chestionat dacă se gândeşte la omul de afaceri George Soros, Dragnea a răspuns: „Nu, nu mă gândesc la el, el se gândeşte la mine. Nu mă gândesc eu la el. (…) Dar nu ştiu dacă aici era asta”.

Nici Serviciul Român de Informaţii (SRI) nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea sa fizică, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea. Acesta a precizat că SRI nu are atribuţii legale privind paza şi protecţia demnitarilor români.

 

         

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...