Ministerul Sănătății a trimis în Argeș vaccin ce expiră într-o lună

Vaccinhex

  Se pare că anunțul făcut de ministru Sorina Pintea cu privire la ancheta ce va fi declanșată pentru a afla cum se face că 80 de mii de doze de vaccin tetravalent au ajuns pe punctul de a expira, i-a îndemnat pe funcționarii din minister să trimită vaccinurile la medicii de familie  din județele în care nu exista acest vaccin ca să-l administreze copiilor care urmează să intre în clasa întâi. Așa se face că un număr însemnat de doze de vaccin tetravalent a ajuns și în Argeș , numai că medicii de familie de aici solicită explicașii Direcției de  Sănătate Publică, fiind convinși că ministerul nu vrea decât să scape de aceste vaccinuri cu orice risc.

 

 Vaccinul tetravalent, ajuns și în Argeș , expiră la 30 septembrie, însă ar trebui administrat până pe 10 septembrie astfel încât toți elevii de clasa întâi să îl aibă la începutul anului școlar. În aceste condiții, mulți medici au spus că vor refuza să îl ridice până nu vor avea confimarea părinților că își aduc copiii la timp și că sunt de acord să le fie administrat serul.

 

 La 1 august, ministrul Sorina Pintea anunța că în țară sunt 80.000 de doze de vaccin tetravalent ce nu au fost folosite și că vrea să știe cum s-a ajuns în situația ca ele să fie aproape de expirare. Se pare că unii funcţionari din Minister au găsit repede soluția să scape de doze: să fie trimise în locurile în care nu existau.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...