Iohannis acuză Guvernul de sabotaj după ce Administrația Prezidențială a pierdut 10 milioane de lei din buget

Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a susţinut azi, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Președintele Iohannis este nemulțumit de rectificarea bugetară negativă, Administrația Prezidențială pierzând 10 milioane de euro din bugetul pe anul acesta. Purtătorul de cuvânt al președintelui Iohannis susține că activitatea Administrației Prezidențiale ar putea fi blocată, dintr-un act de răzbunare politică a Guvernului Dăncilă. În plus, “Sumiitul Inițiativei celor 3 Mări” nu va mai putea avea loc.

„Rectificarea bugetară nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare bugetară a adversarilor politici ai PSD. În privinţa Administraţiei Prezidenţiale, Preşedintele României consideră că rectificarea bugetară anunţată reprezintă o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca, prin constrângeri bugetare, activitatea unei instituţii fundamentale. Consecinţele sunt grave asupra acţiunilor Preşedintelui României şi, implicit, a reprezentării statului român. După ce în repetate rânduri, actuala majoritate parlamentară a încercat să amputeze prerogativele Preşedintelui României, acum Guvernul apelează la această formă de sabotaj bugetar. Indiferent ce cred decidenţii politici aflaţi la guvernare, aici nu este vorba despre Klaus Iohannis, aici este vorba despre statul român, dar şi despre cetăţenii săi.

Administraţia Prezidenţială a aflat săptămâna trecută, din declaraţiile premierului, şi ulterior dintr-un document publicat pe site-ul Guvernului, că figurează pe o listă în care se regăsesc instituţiile statului care vor avea rectificare negativă de peste 10 milioane de lei. (…) Administraţia Prezidenţială a transmis către Guvern o adresă în care arată în mod explicit de ce o asemenea rectificare de amploare, aproximativ 19% din bugetul aprobat, ar bloca efectiv activitatea în acest an, prezentând în mod argumentat necesităţile de finanţare pentru trimestrul III din acest an.

Cu toate acestea, Guvernul a ignorat cu bună ştiinţă toate argumentele şi a menţinut decizia reducerii creditelor bugetare, după cum rezultă din proiectul de Ordonanţă publicat aseară pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pentru consultare publică. Avem astfel dovada clară că reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale este o decizie arbitrară, bazată pe raţiuni strict politice. În aceste condiţii, Guvernul îl împiedică pe Preşedintele României să îşi ducă la îndeplinire exercitarea atribuţiilor sale constituţionale.

(…) Astfel, reducerea, de către Guvern, a bugetului Administraţiei Prezidenţiale este de natură să ducă la imposibilitatea de a se mai desfăşura Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, care este găzduit de România şi organizat de către Administraţia Prezidenţială, pe 17 şi 18 septembrie. Menţionez că Summitul din acest an este un eveniment de o anvergură deosebită, care presupune participarea a 12 şefi de stat din Europa Centrală şi de Sud-Est, a Preşedintelui Comisiei Europene, a unor invitaţi de nivel înalt din Statele Unite şi din conducerea instituţiilor financiare europene şi internaţionale. El presupune şi organizarea primei ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor 3 Mări, cu peste 600 de participanţi – oameni de afaceri şi oficiali din cele 12 state ale Iniţiativei, din restul Uniunii Europene şi din SUA, din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Balcanii de Vest, precum şi reprezentanţi ai unor think-tank-uri renumite pentru componenta de dezbateri a Forumului. Partenerii externi ai României vor afla astfel că Guvernul blochează angajamentele internaţionale ale ţării noastre”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În comuna Dârmăneşti continuă lucrările la infrastructura rutieră

În comuna Dârmănești va fi construit un nou dispensar!

Pentru anul acesta agenda investițională a administrației din Dârmănești include continuarea campaniei de reabilitare a infrastructurii rutiere, prin asfaltarea a altor aproximativ 2 km de drumuri comunale, realizarea a încă unui foraj de mare adâncime, în vederea suplimentării debitului de apă în rețea și, foarte important, demararea lucrărilor la noul dispensar medical al comunei. „Vom […]

Citește mai mult...

Comuna Mihăești rămâne fără apă în perioada 18 – 19 mai 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Mihăești, începând de luni 18.05.2026, de la ora 800, până marți 19.05.2026, la ora 2000, fiind afectaţi utilizatorii din satul Drăghici. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de igienizare rezervoare de înmagazinare apă și spălare rețea – sistem Drăghici. „Ne cerem […]

Citește mai mult...

Vreme rea în weekend! Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că vremea se strică în aproape toată țara. Un Cod galben este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, ora 12:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și un Cod galben, valabile în intervalul 16 – 17 mai, vizând averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și […]

Citește mai mult...