Ionică: „Vom face locuințe sociale!”

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, a anunțat că va demara proiectul transformării căminului de la fostul liceu CFR (Mihai Viteazul) în bloc de locuințe sociale. Vor rezulta 48 de garsoniere și apartamente cu două camere, care vor fi închiriate drept locuințe sociale începând cu anul viitor. „Vor fi locuințe deosebite, cu tot confortul, amplasate într-o zonă liniștită”, a declarat Cornel Ionică. Tema locuințelor sociale a fost una importantă în campania electorală, Primăria având de gând, inițial, să transforme căminul respectiv în spații de cazare pentru sportivi. Se pare însă că primarul actual a revenit la gânduri mai bune și mai utile pentru locuitorii Piteștiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: O mare satisfacție este să vedem terenul din Ceair – „San Siro” – plin de viață și folosit de piteșteni, exact așa cum ne-am dorit!

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut de comunitate sub denumirea „San Siro”. Acesta este, în prezent, din nou funcțional, după o perioadă în care a fost necesară reluarea amenajării, ca urmare a unor lucrări neconforme realizate de firma câștigătoare a licitației […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu: „Ne dorim să oferim publicului programe cât mai diverse și să promovăm Argeșul prin cultură și tradiție”

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, principalele evenimente care vor avea loc, în perioada următoare, în județul Argeș. Calendarul manifestărilor începe în acest weekend, 12-13 iunie, cu cea de-a VIII-a ediție a ARCHANGELS FEST, organizată la Topoloveni, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Orașului […]

Citește mai mult...

Festivalul „Rădăcini Argeșene”, în premieră la Cuca

Prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești și a Meșteșugului Autentic” se va desfășura în perioada 20-21 iunie 2026, în comuna Cuca, satul Bărbălani, pe amplasamentul Montera Land. Evenimentul a fost prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Georgian […]

Citește mai mult...