Pașapoartele emise de azi au valabilitate 10 ani

Paşapoartele simple electronice care se vor emite începând de azi pentru persoanele adulte vor avea valabilitate 10 ani. Ministerul Afacerlor Externe aminteşte că azi intră în vigoare modificările aduse Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificări iniţiate de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe ca instrument suplimentar în sprijinul cetăţenilor români din ţară şi din străinătate în domeniul paşapoartelor.

„Aceste modificări au ca scop reducerea aglomeraţiei de la serviciile de paşapoarte din ţară, respectiv de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate şi creşterea eficienţei în procesul de eliberare a documentelor de călătorie”, precizează MAE.

Principalele elemente de noutate introduse prin aceste modificări se referă la valabilitatea paşapoartelor simple electronice, situaţiile în care poate fi solicitată eliberarea paşaportului simplu temporar şi noile termene de procesare a cererilor de eliberare a paşapoartelor simple temporare în anumite situaţii. Astfel, cetăţenii cu vârsta de peste 18 ani, care vor depune, începând din 20 iulie, cerere pentru obţinerea paşaportului simplu electronic vor primi documentul de călătorie cu valabilitate de 10 ani. Până în prezent, termenul de valabilitate era de cinci ani. Pentru celelalte segmente de vârstă, termenul de valabilitate rămâne nemodificat – 3 ani pentru persoanele cu vârsta de până la 12 ani, respectiv 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...