Polițiștii rutieri, disperați că nu mai pot sta la pândă! Scrisoare către președintele Iohannis

Grupul Poliţiştilor Rutieri din România a transmis azi o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care atrage atenţia că, după adoptarea unor modificări la Codul Rutier care vizează presemnalizarea aparatelor radar, ”numărul accidentelor rutiere, având cauză viteza excesivă, va creşte alarmant”. Poliţiştii (disperați că vor rămâne fără obiectul “pândei”) cer preşedintelui să nu promulge legea şi îi solicită să atace la Curtea Constituţională prevederile acesteia. Demersul vine după ce Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, în 5 iulie, un proiect de lege pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de Guvern nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede, printre altele, că prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri cu 500 – 2.000 de metri înainte.

”Nu este normal să presemnalizezi o acţiune de control, care are caracter inopinat, iar după aceea să creezi premisele unor piste de curse pentru conducătorii auto care au un comportament disimulat în prezenţa Poliţiei şi disconsiderant în absenţa acesteia”, susțin poliţiştii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mesaj de sprijin de la vârful Dacia: Trebuie să protejăm amprenta de producție din România

Mesaj de sprijin de la vârful Dacia: Trebuie să protejăm amprenta de producție din România Al treilea oficial Dacia dă mesaje de susținere pentru afacerea Dacia din România, într-un interval de numai câteva zile, rispind eventualele temeri potrivit cărora Renault ar intenționa să-și reducă amprenta și implicarea în România, prin mutarea eventuală a activităților în […]

Citește mai mult...

Revizie tehnică și igienizare la Bazinul de Înot Mioveni

Revizie tehnică și igienizare la Bazinul de Înot Mioveni Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că activitatea Bazinului de Înot Mioveni va fi suspendată în perioada 1–24 august, pentru efectuarea lucrărilor anuale de revizie tehnică, igienizare și reparații curente. În această perioadă vor fi realizate operațiuni de curățare și igienizare a cuvei bazinului și a sistemelor […]

Citește mai mult...
dacia spring focus

Noua Dacia Spring va fi lansată în septembrie

Noua generație Dacia Spring va fi prezentată oficial în luna septembrie 2026, potrivit informațiilor promotor.ro. Spre deosebire de generațiile precedente, fabricate în China, noua versiune va fi produsă în Europa. Katrin Adt, directorul general Dacia, a declarat pentru presa din Marea Britanie că noul model va continua să respecte principiile de bază ale mărcii. Mașina […]

Citește mai mult...