Liviu Dragnea: ” Legea pensiilor să fie una onestă”

Liviu Dragnea a anunţat că, în toamna acestui an, va ajunge în Parlament noua lege a pensiilor.

 

 

 „În această vară voi lucra cu colegii mei – Olguţa Vasilescu, doamna premier  şi alţi colegi – iar în toamnă vom intra cu legea pensiilor. E o lege aşteptată, nu uşoară, dar e o lege de îndreptare a unei nedreptăţi care li se face pensionarilor. Sunt sigur că vom avea piedici. Vor fi milioane de beneficiari şi îi asigur că o vom duce la capăt. Până la începutul sesiunii parlamentare proiectul va fi finalizat şi vom intra în proceduri astfel încât legea  să fie adoptată până la finele anului. E vorba de reaşezarea unui sistem uriaş”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

„Legea pensiilor să fie una onestă, iar cel care acum munceşte să ştie că statul român are un sistem corect de pensii care îi va reflecta calitatea şi riscurile muncii, precum şi durata muncii”, a declarat liderul PSD. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...