Femeia din Argeș împușcată de polițiști rămâne în spital

Femeia de 31 de ani care a fost rănită după ce un polițist a tras mai multe focuri de armă  pentru oprirea unui autoturism în care aceasta se afla ca pasager și care era condus de un șofer băut, a fost operată și se află  internată la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean Argeș. Medicii i-au extras un glonț  în zona cotului.  Femeia este conștientă, in stare stabile și în afara oricărui pericol. Șoferul care se face vinovat de toată povestea cu gloanțe și răniți nu se află însă la prima abatere și nici la prima întâlnire cu polițiștii care au participat la prinderea lui în timpul nopții de 10 spre 11 iulie 2018.

În 2006, acesta a fost prins de același polițist, după ce ar fi comis un furt. În urma anchetei, acesta a fost condamnat la închisoare. După ce a fugit din țară, șoferul s-a întors ulterior și și-a ispășit pedeapsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...