16 iulie este data limită pentru depunerea declarației unice.Vezi cât e amenda în caz de nedepunere

Termenul limită pentru depunerea “Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” este 16 iulie 2018, a anunţat, vineri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, într-un comunicat de presă.

Declaraţia se depune de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018 şi de către persoanele care au obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018.

Persoanele care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri pot declara online, prin intermediul formularului electronic inteligent al Declaraţiei Unice disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Pentru depunerea declaraţiei online, până la 16 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul în curs. Valoarea reducerii diminuează impozitul pe venitul net anual plătit şi se aplică corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate, potrivit legii.

Formularul calculează automat cuantumul impozitelor şi contribuţiilor datorate de persoanele fizice la bugetul de stat şi poate fi accesat pe portalul ANAF în secţiunea ‘Spaţiul Privat Virtual’ (pfinternet.anaf.ro), rubrica Descărcare declaraţii.

Serviciul electronic Spaţiul Privat Virtual este furnizat gratuit de Ministerul Finanţelor Publice, iar înregistrarea este posibilă fără a fi necesară deplasarea la ghişeele ANAF.

Totodată, Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.

Nedepunerea la termenul prevăzut de lege a declaraţiei unice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...