Fiul președintelui Siriei prezent la Olimpiada Internațională de Matematică ce se desfășoară la Cluj

Peste 600 dintre cei mai buni matematicieni ai lumii vor fi prezenți la Olimpiada Internațională de la Cluj, iar măsurile de securitate sunt extrem de ridicate.

Printre participanți se află și fiul președintele Siriei, Bashar al Assad

Pe lângă participanți, la festivitatea de deschidere și-au anunțat prezența sute de ambasadori, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, oficialități ale statului român și miniștri.

Potrivit organizatorilor, trupele speciale sunt în alertă, iar restricţiile de securitate sunt foarte mari, fiindcă la Cluj ajung delegații din toată lumea.

Pe lista participanților figurează inclusiv Hafez Al Assad, fiul președintelui Siriei, Bashar al Assad.

Cluj-Napoca organizează anul acesta a VI-a ediţie românească a concursului iniţiat în 1959 la Braşov. Concurează 615 elevi din 114 țări.

 

Sursa foto: ZiareLive.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...