Deputatul Drăghici, Nicolescu și primarii din dosarul „Consultanța” au fost achitați

Judecătorii ÎCCJ au dat astăzi, în sfârșit, verdictul în dosarul „Consultanța”, în care au fost implicați 38 de primari și viceprimari, deputatul Mircea Drăghici, trezorier al PSD și fostul președinte CJ Argeș, Constantin Nicolescu. Toți au fost achitați, Nicolescu și Drăghici scăpând de acuzațiile de trafic de influență și abuz în serviciu.

În cazul lui Constantin Nicolescu a existat însă o mențiune – privind „pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite”. Instanța a constatat însă că infracţiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare este concurentă cu cea pentru care s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare din dosarul „Școlilor”, pentru care Nicolescu a executat deja trei ani de închisoare.  Astfel, judecătorii au „menţinut liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 763 din 19.04.2017, pronunţată de Judecătoria Piteşti – Secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 166 din 29.05.217, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul 6901/280/2017, pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se opreşte apa potabilă în Piteşti, pe 28 octombrie 2026! Vezi programul și consumatorii afectați

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, în ziua de miercuri 28.10.2026, între orele 9 – 13, fiind afectaţi utilizatorii situați pe următoarele străzi: Balotești, Crizantemelor, Trandafirilor, Haiducilor, Bradului, Plopilor, Intrarea Plopilor, Lacului, Aleea Castanilor, Daliei și Ficusului. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția unor lucrări programate la […]

Citește mai mult...

Ion Mînzînă: Pentru Argeș, aceste investiții înseamnă acces mai rapid, mobilitate mai bună și noi oportunități pentru economie

Ministrul Transporturilor a făcut o vizită în Argeș. Acesta s-a întâlnit cu președintele CJ Argeș pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să fie deschis circulației luna viitoare. “Astăzi am avut o întrevedere cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Stefan Ovidiu Popa, pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să […]

Citește mai mult...

Proiectul „Cine sunt eu?” îi ajută pe liceenii din Pitești să își aleagă drumul profesional

Mentorat, ateliere și întâlniri cu profesioniști din diverse domenii sunt oportunitățile propuse liceenilor din Pitești prin proiectul „Cine sunt eu?”, prezentat marți, 27 octombrie 2026, la Primăria Municipiului Pitești. Inițiativa urmărește să îi sprijine pe tineri să își descopere aptitudinile și să ia decizii informate privind studiile și cariera. Primarul Cristian Gentea a subliniat importanța […]

Citește mai mult...