Simona Brătulescu: “Gata cu plata nemuncii! Asistența socială îi vizează pe cei cu adevărat marginalizați”

Președintele ALDE Argeș, Simona Brătulescu, vine cu o veste importantă în ceea ce privește ajutoarele sociale. Astfel, se pare că parlamentarii ALDE sunt pe cale să desființeze asistența socială pentru cei buni de muncă, printr-un proiect de lege.

“Vă informam, în urmă cu ceva timp, despre proiectul de lege inițiat de către colegii mei parlamentari din ALDE, care prevede ca ajutorul social să fie acordat doar persoanelor care se află în imposibilitate temporară sau permanentă de a munci. Vă aduc o veste bună: acest proiect a trecut recent și de votul Camerei Deputaţilor!

Când spui asistat social, în mod teoretic te gândești la o pătură vulnerabilă a societății. Practic, însă, bună parte dintre cei care primesc ajutorul social sunt doar persoane a căror singură suferință este lenea.

Asistenţa socială nu înseamnă ca cei responsabili, care muncesc cinstit pentru banii pe care îi câștigă, să suporte fiscal și povara unor cetățeni care nu vor să muncească. Asistenţa socială îi vizează pe cei cu adevărat marginalizaţi, care în mod real au nevoie de contribuția societății.

Sper ca proiectul colegilor mei din ALDE să se transforme cât de curând în lege, pentru că este păgubos pentru stat să susțină în continuare nemunca și, în egală măsură, e frustrant pentru orice om cinstit să constate nu doar că lenea se plătește, dar este și scoasă la pensie, cu 500-600 de lei pe lună”, a declarat Simona Brătulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...