În Argeș se înființează trei noi centre medicale de permanență

La nivelul județului Argeș au fost deschise procedurile pentru înființarea a noi trei centre de permanență. Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul oamenilor cărora li se facilitează astfel accesul la sănătate.

Centrele medicale de permanență vor funcţiona în comunele Rucăr, Mărăcineni şi Cepari şi au drept scop asigurarea asistenţei medicale imediate pentru localnicii din zonă şi din comunele învecinate, astfel încât să scadă numărul prezentărilor la secţiile de urgenţe ale spitalelor. Până acum au fost puse în funcţiune şase astfel de centre pentru localităţile Bogaţi, Boteni – Vultureşti, Cuca, Domneşti, Bârla şi Mozăceni. Unele centre înlocuiesc vechi spitale care au fost închise în perioada guvernării PDL, Boc- Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se opreşte apa potabilă în Piteşti, pe 28 octombrie 2026! Vezi programul și consumatorii afectați

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, în ziua de miercuri 28.10.2026, între orele 9 – 13, fiind afectaţi utilizatorii situați pe următoarele străzi: Balotești, Crizantemelor, Trandafirilor, Haiducilor, Bradului, Plopilor, Intrarea Plopilor, Lacului, Aleea Castanilor, Daliei și Ficusului. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția unor lucrări programate la […]

Citește mai mult...

Ion Mînzînă: Pentru Argeș, aceste investiții înseamnă acces mai rapid, mobilitate mai bună și noi oportunități pentru economie

Ministrul Transporturilor a făcut o vizită în Argeș. Acesta s-a întâlnit cu președintele CJ Argeș pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să fie deschis circulației luna viitoare. “Astăzi am avut o întrevedere cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Stefan Ovidiu Popa, pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să […]

Citește mai mult...

Proiectul „Cine sunt eu?” îi ajută pe liceenii din Pitești să își aleagă drumul profesional

Mentorat, ateliere și întâlniri cu profesioniști din diverse domenii sunt oportunitățile propuse liceenilor din Pitești prin proiectul „Cine sunt eu?”, prezentat marți, 27 octombrie 2026, la Primăria Municipiului Pitești. Inițiativa urmărește să îi sprijine pe tineri să își descopere aptitudinile și să ia decizii informate privind studiile și cariera. Primarul Cristian Gentea a subliniat importanța […]

Citește mai mult...