Anca Barbu despre rezultatele Evaluării Naționale în Argeș: „Este un semnal de alarmă!”

Președintele organizației de femei din PNL Argeș, Anca Barbu, după o carieră dedicată învățământului, privește cu îngrijorare rezultatele Evaluării Naționale. În Argeș, deși procentul de promovabilitate a fost de 75 %, numărul mediilor până în 5 obținute de elevi a fost foarte mare. 223 de elevi argeșeni au obținut medii sub 3, iar 464- sub nota 5, din totalul de 4788 înscriși la probe. Anca Barbu susține că subiectele au fost oricum foarte ușoare, cel puțin acelea care le permiteau elevilor să obțină nota 5. Șeful ISJ Argeș, social-democratul Dumitru Tudosoiu, nu privește însă rezultatele Evaluării Naționale ca pe un eșec.

„Mai este foarte puțin până când, pentru nota 5, elevii își vor scrie doar numele. M-am uitat pe subiecte, iar cei cu nota 2 n-au știut să facă calcule simple, sau să deseneze un cub… Subiectele pentru nota 5 sunt extraordinar de ușoare. Dacă au fost atâtea note mici, înseamnă că acei copii sunt analfabeți. Este un semnal de alarmă pentru ce se întâmplă în învățământ”, a declarat Anca Barbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O săptămână plină de cultură la Pitești: expoziții, recitaluri, spectacole și lansări de carte

O săptămână plină de cultură la Pitești: expoziții, recitaluri, spectacole și lansări de carte Centrul Cultural Pitești pregătește, în perioada 21–25 septembrie, o nouă serie de evenimente dedicate culturii, artei, educației și dezvoltării personale. Programul cuprinde prelegeri, expoziții de pictură, recitaluri de muzică și poezie, spectacole, dialoguri culturale și lansări de carte, organizate la Casa […]

Citește mai mult...

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...