Creșterea economică nu se regăsește la nivelul firmelor din Argeș

Tot mai mulți administratori de firme mici din Argeș aleg să își închidă porțile, semn că afacerile nu le merg prea bine . Odată cu închiderea firmelor se pierd locuri de muncă și taxe la buget, adică radierea firmelor mici este un semn rău pentru economia județului.

Potrivit datelor statistice, în primele 4 luni ale acestui an nu mai puțin de 209 firme din Argeș și-au suspendat activitatea. Acestă cifră indică o creștere cu 60%  față de perioada similară a anului trecut .

 În aceeaşi perioadă din 2018, s-au şi dizolvat 345 de firme, cu 60% mai multe decât pe primele 4 luni din 2017 (la nivel naţional, creşterea e de 62%). Nivelul e apropiat de cele din 2016 (348) şi 2013 (317), când s-au înregistrat maximele ultimului deceniu. 
 Numărul de firme argeşene radiate pe primele 4 luni ale anului a fost de 834 – cu 15% mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2017, dar el s-a menţinut la un nivel mai ridicat decît în perioada 2010-2012, şi mult mai ridicat faţă de perioada de dinainte de criză. La nivel naţional, numărul radierilor a fost în creştere chiar şi anul acesta – cu 5%.

 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Recepție la finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului <>

Recepție la finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului <> Astăzi, 23 iulie 2026, Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor aferente proiectului <>, investiție care contribuie la creșterea eficienței energetice a clădirii, la reducerea consumului de energie și la îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a procesului educațional. Valoarea finală a contractului de proiectare și execuție este […]

Citește mai mult...

Încă două cartiere din Municipiul Pitești beneficiază de sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții

Încă două cartiere din Municipiul Pitești beneficiază de sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții Astăzi, 23 iulie 2026, Municipiul Pitești recepționează încă 11 platforme moderne cu containere îngropate, prin care sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții este extins în cartierele Tudor Vladimirescu și Frații Golești, precum și în zona Complexului Montanstar – strada […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea, în vizită la Școala „Marin Preda” din Pitești: Investiții finalizate pentru un spațiu educațional modern și un nou teren de sport în pregătire

Primarul Cristian Gentea, în vizită la Școala „Marin Preda” din Pitești: Investiții finalizate pentru un spațiu educațional modern și un nou teren de sport în pregătire Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a fost astăzi la Școala Gimnazială „Marin Preda”, unde a verificat stadiul investițiilor realizate pentru modernizarea unității de învățământ. Astăzi, 23 iulie 2026, Primăria […]

Citește mai mult...