Curtea de Argeș își face echipă de fotbal

Toți consilierii locali din Curtea de Argeș au decis, în unanimitate, că orașul lor merită să aibă din nou o echipă de fotbal. Aceasta va evolua începând cu sezonul următor în liga a patra, județeană. Consilierul local Doru Georgescu, vicepreședinte PNL Curtea de Argeș, ne-a declarat că ideea înființării unei astfel de echipe s-a conturat foarte clar în campania electorală. „Punem bazele unei noi echipe de fotbal a orașului. Susținerea acestei echipe nu este politică, înființarea ei fiind în asentimentul majorității locuitorilor din Curtea de Argeș. Vom găsi modalitatea de a sprijini financiar această echipă, prin intermediul agenților economici din oraș”, ne-a declarat consilierul local Doru Georgescu. Ideea înființării unei astfel de echipe a fost lansată în campania electorală atât de candidatul PNL pentru Primărie (Cristian Mitrofan), cât și de candidatul PPU-SL (Mihăiță Nastea), care nu se mai regăsește însă nici măcar în Consiliul Local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...