ANAF: Formularul 112 a fost actualizat

Anexele şi instrucţiunile de completare a formularului 112 – „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” au fost actualizate corespunzător cu modificările din legislaţia specifică, după cum urmează:

 

 

 – introducerea reţinerii la sursă  a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, după caz, pentru plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru plătitorii de venituri realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru plătitorii de venituri realizate în baza contractelor de arendă, pentru plătitorii de venituri din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlurilor II şi III sau Legii nr. 170/2016;

– introducerea unei prevederi speciale privind optiunea distribuirii şi plăţii lunare a sumelor privind acordarea de burse private, precum şi pentru susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult reprezentând 2% sau 3,5% din impozit, de către plătitorul de venit; 

            Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” au fost aprobate prin O.M.F.P. nr. 1931/26.04. 2018  publicat în M.O. 402/10.05.2018.

 

            Pentru mai multe informaţii se va accesa linkul:

           https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_1931_2018.pdf  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sărbătorile Argeșului și Muscelului poposesc la Mioveni cu un spectacol de excepție

Vineri, 25 septembrie 2026, de la ora 18:00, Sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va găzdui spectacolul „Cântec și sărbătoare în Argeș și Muscel”. În fața publicului va evolua Orchestra „Doina Argeșului”, dirijată de Virgil Iordache, alături de interpreții Diana Lică Țițirigă, Creola Stanciu, Daniel Chițulescu, Mihaela Chirițescu, Georgeta Chițoran, Ana Maria Cîrstina, George […]

Citește mai mult...
Garaj și dormitoare pentru pompierii din Mioveni

Alarmă de incendiu într-o clădire din Pitești. Aproximativ 70 de persoane s-au evacuat

Alarmă de incendiu într-o clădire din Pitești. Aproximativ 70 de persoane s-au evacuat Alertă în municipiul Pitești, pe Bulevardul Eroilor, după declanșarea unei alarme de incendiu într-o clădire. Trei echipaje de pompieri au fost solicitate să intervină la fața locului. La intervenție au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim […]

Citește mai mult...

Șase obiective de infrastructură sportivă școlară, modernizate în Pitești!

Șase obiective de infrastructură sportivă școlară, modernizate în Pitești! Cinci terenuri de sport multifuncționale și o sală de sport din cadrul unor unități de învățământ din Pitești au fost modernizate, lucrările fiind finalizate și recepționate. Investițiile, realizate de Primăria Municipiului Pitești, contribuie la dezvoltarea infrastructurii sportive școlare și la crearea unor condiții moderne, sigure și […]

Citește mai mult...