Victor Ponta, mesaj pentru protestatari: “Soluția pentru România nu este conflictul și dezbinarea”

Fostul premier Victor Ponta, lider al Pro România, a transmis un mesaj pe o rețea de socializare pentru cei care vor protesta azi în București în care spune că „soluţia pentru România nu este conflictul, ura şi dezbinarea, ci unirea şi construcţia”. Ponta consideră că „singura soluţie pentru România este un proiect pozitiv”.

„În această zi specială am un mesaj pentru toţi cei care protestează de o parte sau alta a baricadelor ridicate între români: soluţia pentru România nu este conflictul, ura şi dezbinarea – ci unirea şi construcţia! În septembrie 2014 ne-am întâlnit pe Arena Naţională ca să lansăm o idee fundamentală: o Românie Unită, capabilă să construiască şi să se dezvolte pe termen lung. La 4 ani după acel moment, avem mai multă dezbinare între români ca niciodată; mai multă nesiguranţă şi instabilitate; mai puţină speranţă în viitor; un guvern mult mai slab pregătit; un parlament mai ineficient; un preşedinte mai ezitant şi mai slab; o justiţie mai puţin credibilă şi respectată; o economie care îşi epuizează potenţialul; un sistem de educaţie şi de sănătate mai contestate ca niciodată; români nemulţumiţi de ţara lor şi tineri care îşi văd viitorul în afara României!”, a transmis Ponta.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Șase obiective de infrastructură sportivă școlară, modernizate în Pitești!

Șase obiective de infrastructură sportivă școlară, modernizate în Pitești! Cinci terenuri de sport multifuncționale și o sală de sport din cadrul unor unități de învățământ din Pitești au fost modernizate, lucrările fiind finalizate și recepționate. Investițiile, realizate de Primăria Municipiului Pitești, contribuie la dezvoltarea infrastructurii sportive școlare și la crearea unor condiții moderne, sigure și […]

Citește mai mult...

Dacia și Renault, patru concepte și două premiere la Salonul Auto din Paris

Renault Group va fi unul dintre cei doi producători auto francezi care vor domina Salonul Mondial de l’Auto din Paris, în perioada 12 – 18 octombrie. Dacia se numără printre mărcile cu noutăți expuse în fața publicului: Striker și Spring, plus Sandero Hybrid și toată gama Duster, Bigster, Jogger. Grupul auto francez va avea în […]

Citește mai mult...

Toamna piteșteană – gusturi, tradiții și bunătăți de sezon, în centrul Piteștiului!

Toamna piteșteană – gusturi, tradiții și bunătăți de sezon, în centrul Piteștiului! Din 24 septembrie până pe 11 octombrie, Piața „Vasile Milea” devine locul de întâlnire cu toamna autentică, în cadrul celei de-a XX-a ediții a festivalului „Toamna piteșteană”. Târgul de toamnă aduce la Pitești peste 80 de producători și comercianți din Argeș și din […]

Citește mai mult...