Primarul din Izvoru vă invită la distracție!

Târgul de Sfânta Maria din comuna Izvoru promite o distracție pe cinste! Spre deosebire de alte evenimente, care au fost anulate, târgul de la Izvoru se va ține duminică, pe 14 august și luni, 15. Primarul Claudiu Neguț se poate mândri că evenimentul din comuna sa este singurul de acest gen, din mediul rural, care beneficiază de promovare, prin intermediul unor bannere, în centrul Piteștiului și în orașul Costești. La târg sunt așteptați primarii din zonă, care, alături de cetățenii prezenți, vor fi încântați de fanfara teatrului Davila și artiștii de la Doina Bascovului. Tiribombele care vor participa la târg sunt aceleași cu cele din filmul „Amintiri din epoca de aur” al regizorului Cristian Mungiu. „Primarul nu anulează acest eveniment, sudul recunoaște un singur rege: Carol al II-lea. Este regele care a făcut cel mai mult pentru România și care a locuit, pentru o scurtă perioadă și la Izvoru. Primarul Claudiu Neguț a promis din campania electorală că va face ceva pentru oameni și acum a organizat un eveniment care-și va lăsa amprenta asupra sudului județului”, ne-a declarat Lavinia Năstase, colegă de partid cu primarul din Izvoru și orginară din localitate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...