Adrian Miuţescu: „PSD-ALDE au asigurat stagnarea şi sărăcia!”

Liberalii consideră că eşecul guvernării PSD-ALDE se vede clar nu numai în precaritatea din sănătate şi educaţie, ci şi în abandonul infrastructurii rutiere. În anul Centenarului, românii ar fi trebuit să poată circula pe autostradă până în Transilvania şi, de aici, spre Vestul Europei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este pentru că această coaliţie politică nefastă, PSD-ALDE, a fost mai preocupată să paralizeze justiţia pentru a-şi salva corupţii, decât să dezvolte România.

„Vă spun de acum: nu vor fi realizate trosoanele autostrăzii Sibiu – Piteşti în actualul exerciţiu bugetar pentru că nu au respectat câteva condiţii ale Comisiei Europene. Corina Creţu, comisarul lor, membru PSD, a spus cu subiect şi predicat. Nu au luat acord de mediu pe cele cinci tronsoane. Nu au respectat condiţiile solicitate de consultanţii Comisiei Europene, referitoare la reactualizarea studiului de fezabilitate, au schimbat procedura de licitaţie, care încalcă normele europene în materie de achiziţii publice. În actualul exerciţiu financiar nu cred că vom face nicio tragere pe niciun tronson, ceea ce este o crimă împotriva dezvoltării economice a României”, a spus preşedintele PNL, Ludovic Orban.

La rândul său, preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu a declarat: „Din păcate pentru Piteşti, parlamentarii PSD de Argeş nu s-au implicat deloc pentru construirea autostrăzii Piteşti-Sibiu. Le-a fost frică să le spună şefilor lor politici de la Bucureşti că nu legile justiţiei sunt o prioritate, ci dezvoltarea României! Argeşenii trebuie să afle că i-au votat degeaba, iar situaţia Argeşului va rămâne la fel ca acum 4 ani, la fel ca acum 8 ani, la fel ca acum 12 ani… PSD-ALDE au asigurat stagnarea şi sărăcia!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...