In memoriam Silvestru Voinescu la Muzeul Golești

Silvestru Voinescu a fost unul dintre cei mai mari oameni de cultură contemporani din județul Argeș, omul pentru care expresia ‟a trăi printre cărți‟ nu a fost una gratuită și fără încărcătură, căci timp de 45 de ani a fost managerul bibliotecii Dinicu Golescu din Pitești, care a făcut performanță și care și-a pus viața în slujba istoriei acestui neam.

Manuscrisul lucrării ‟Comuna tradițională Călinești, satele Turculești, Valea Călinești, Vițichești –Consemnări și documente monografice‟ a ajuns la Muzeul Golești care s-a îngrijit pentru ca acest volum de o valoare istorică, culturală și socială de excepție, semnată Silvestru Voinescu, să vadă lumina tiparului.

Fiul lui Silvestru Voinescu, jurnalistul Spiridon Voinescu a fost cel care a îngrijit ediția și a făcut completările pe care tatăl său nu a mai apucat să le facă, restituind astfel publicului valoroasele însemnări ale marelui om de cultură. La evenimentul de lansare a cărții au participat, oamenii de cultură din Argeș, prefectul de Argeș, Emilian Dragnea, fostul președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, primarul comunei Mioveni, Ion Georgescu, primarul Piteștiului, Cornel Ionică, directorul actual al Bibliotecii Dinicu Golescu, Octavian Sachelarie, renumitul medic neurochirug, Mihai Popescu, medicul Viorel Enache, directorul Muzeului Golești, Iustin Dejanu, vicepreședintele ALDE Pitești, Cătălin Gherzan și alți primari de orașe și comune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...