Robert Tudorache, în China la un seminar dedicat cooperării economice cu țările din Europa Centrală și de Est

Președintele ALDE Pitești, Robert Tudorache a fost prezent, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, într-o vizită de lucru de 10 zile în China. Robert Tudorache a participat la Beijing la „Belt and Road International Financial Excange and Cooperation Seminar”, un Forum dedicat oportunităților de cooperare economică dintre China și Europa Centrală și de Est.
Robert Tudorache s-a numărat printre cei 31 de participanți, în principal oficialități guvernamentale din România, Serbia, Bulgaria și Muntenegru.
Secretarul de stat piteștean a participat la prelegeri ale experților internaționali privind tendințele economice globale, strategiile naționale de dezvoltare ale Chinei și investițiile în infrastructură. Printre vorbitori s-au numărat și Zhu Min, șeful Institutului Național de Cercetări Financiare de la Universitatea Tsinghua și fostul vicepreședinte al Fondului Monetar Internațional, și Jin Liqun, președintele Asian Investment Bank Investment Bank.
De asemenea, oaspeții din Europa au vizitat și o serie de companii și zone industriale.

„În prezent, cooperarea dintre China și țările din Europa Centrală și de Est se află în primul rând în sectoarele infrastructurii și energiei. Și în România pot fi concretizate investiții majore. De exemplu, de la revenirea mea la Ministerul Energiei au fost reluate negocierile pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. La finalul mandatului de ministru, Andrei Gerea lăsase un Memorandum de Înțelegere semnat. Din nefericire, sub guvernarea Cioloș, toate discuțiile au fost blocate. Acum încercăm să obținem de la Guvern un mandat mai flexibil pentru negocierile cu partea chineză.
Dincolo de sectoarele infrastructurii și energiei, unde într-adevăr China și-a manifestat o disponibilitate evidentă pentru investiții, putem lărgi cooperarea în domenii diferite, cum ar fi turismul și telecomunicațiile. Știu, de altfel, că la Mioveni o secție a noului spital va fi de medicină tradițională chineză.
Cred că acest seminar dedicat anumitor subiecte economice a fost reciproc util pentru toți participanții. Guvernul României este în continuare interesat de schimburile economice și posibile investiții reciproce cu China. De altfel, Bucureștiul a și găzduit un summitul China – Europa de Est și Centrală, în 2013, cu o participare la cel mai înalt nivel din partea mai multor țări”, a precizat Robert Tudorache.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...