Simona Bucura Oprescu: ”Prin implicare putem avea O ROMÂNIE MAI CURATĂ”

Pentru prima dată în judeţul Argeş, Asociaţia „Prietenii Pădurilor” a organizat vineri în comunele argeşene Bălileşti şi Vlădeşti, pe Valea Bratiei, o acţiune de ecologizare la care au participat numeroşi voluntari cărora li s-au alăturat şi deputaţii Simona Bucura Oprescu şi Beatrice Tudor, primarii comunelor, membre ale Organizaţiei de Femei a PSD Argeş, cadre didactice şi copii de la şcolile din cele două localităţi.

 

 

 „Participanţii la acţiune au adunat gunoaiele în mod selectiv, ceea ce permite reciclarea lor, un model pe care ne-am dori să-l vedem preluat şi la alte acţiuni de acest gen deoarece ecologizarea este importantă şi este un model de implicare în comunitate.

Prin astfel de acţiuni, copiii – şi nu numai – sunt stimulaţi să colecteze selectiv deşeurile şi să înţeleagă importanţa conservării unui mediu curat şi sănătos. Deşeurile astfel strânse au fost colectate de o firmă de salubritate, iar din banii strânşi prin valorificarea acestora se vor cumpăra cărţi şi jocuri de şah pentru copii. Este un model de recompensă care încurajează un comportament responsabil faţă de natură şi de comunităţi fără să ofere stimulente în bani.

„De ce avem nevoie de acţiuni de ecologizare? Deoarece fiecare dintre noi am călătorit în ultimii ani cel puţin o dată în afara ţării şi am văzut cât de curate, cât de civilizate sunt alte ţări europene. Din păcate, în România, fie că vorbim despre pajişti, fie că vorbim despre albiile râurilor, fie că vorbim locurile de colectare a gunoaielor cum sunt platformele de deşeuri, constatăm că vedem foarte multe gunoaie aruncate la întâmplare. Ce înseamnă să avem o ţară mai curată? Răspunsul este în fiecare dintre noi, fiecare putem contribui prin propriul model şi să transmitem, astfel, şi un mesaj către generaţiile viitoare. Este important să fim responsabili când depozităm gunoaiele, este important să le reciclăm pentru ca materialele să poată fi reutilizate, este esenţială, de asemenea, şi educaţia în acest sens de la cei mici la cei mari. Le mulţumesc mult tututor voluntarilor care au participat la acţiunile din Bălileşti şi Vlădeşti, deoarece prin implicare putem avea o Românie mai curată şi mai sănătoasă”, a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...