PSD nu susține modificările la legile Justiției propuse de deputatul Rădulescu

Preşedintele Comisiei speciale parlamentare pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că grupul parlamentar PSD nu susţine cele trei propuneri legislative de modificare a legilor Justiţiei, iniţiate de deputatul social-democrat Cătălin Rădulescu, care au depăşit termenul de dezbatere, fiind adoptate tacit de Camera Deputaţilor. Iordache a subliniat că, având în vedere că grupul PSD nu susţine proiectele, Senatul le va respinge, în calitate de Cameră decizională. Vă amintim că deputatului argeșean Cătălin Rădulescu i-a fost retras sprijinul politic, la propunerea organizației PSD Argeș.

Una dintre iniţiativele legislative vizează modificarea legii privind organizarea judiciară şi prevede că apelul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionat de completul de 5 judecători nu va putea fi declarat decât în favoarea inculpaţilor.

O altă propunere legislativă care trece tacit modifică legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi prevede că „inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie de inspectorul-şef în urma unui concurs, pentru un mandat de 9 ani, dintre judecătorii şi procurorii care au o vechime de cel puţin 12 ani în magistratură, care au cel puţin grad de curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel şi au avut calificativul ‘foarte bine’ în ultimele trei evaluări”.

Cea de-a treia propunere legislativă se referă la modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor şi vizează introducerea Senatului în procedura de numire a procurorilor de rang înalt, în locul preşedintelui României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...