Iani Popa- ceartă la Antena3 cu o colegă!

Președintele PNL Argeș, senatorul Iani Popa, a fost contrat în direct la Antena 3 de deputatul Diana Tușa, care a avut mai multe vorbe grele de zis la adresa conducerii partidului. Aceasta s-a exprimat pe un ton critic, se pare și în cadrul biroului permanent al PNL de luni. „Deciziile importante nu se iau la televizor!” a apostrofat-o Iani Popa pe colega sa de partid, criticând-o pentru faptul că vorbește în public chestiuni de bucătărie internă. Tușa a replicat însă că nu vede în PNL un partid câștigător la alegerile parlamentare, nefiind respectate criteriile de integritate sau condițiile fuziunii cu PDL. Până una-alta, liberalii sunt într-o criză prelungită, după scorul slab obținut la locale și după ce mai mulți parlamentari au părăsit partidul, ultimul fiind Mihăiță Calimente, care a ales să activeze la ALDE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...