Inspectoratul Școlar contestă în primă instanță amenda dată de Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării

După doi ani de la momentul în care a fost protest într-o școală din Pitești ca urmare a faptului că elevii și părinții nu mai doreau să aibă în clasa lor un coleg care fusese diagnosticat cu ADHD, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dat un verdict- la școala I.L Caragiale din Pitești a fost vorba despre discriminare. Și cum discriminarea este interzisă prin lege, atât unitatea de învățământ, directorul acesteia, Inspectoratul Școlar, inspectorul general cât și psihologul școlii au fost sancționați cu amenzi cuprinse între 1 000 și 2 000 de lei, respectiv avertisment pentru psiholog.

Inspectorul general, Dumitru Tudosoiu a declarat că decizia CNCD va fi contestată în instanță întrucât sancțiunea ce i-a fost aplicată are la bază o declarație a sa pe care a făcut-o doar pentru a detensiona situația de la I.L Caragiale. În plus, Tudosoiu îi acuză pe cei de la CNCD că s-ar fi folosit de declarații scoase din context și nu au luat în seama dosarul cu sute de pagini de intervenție a Inspectoratului Școlar în cazul elevului de la I.L Caragiale care a și fost pus la dispoziția Consiliului pentru Combaterea Discriminării. În cazul în care contestația nu va modifica în niciun fel decizia CNCD, Dumitru Tudosoiu se va adresa instanțelor de judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...