Militarii argeșeni răniți în Afganistan își vor relua curând activitatea

”Slavă Domnului, militarii sunt bine toţi, am trecut peste un moment cumplit, peste un moment care putea să fie mult mai dramatic, nu ne dorim astfel de evenimente, am trecut cu bine. Militarii sunt bine, sunt în bază la Kandahar, o să-şi reia activitatea probabil în cel mai scurt timp”, a spus Fifor, la Crosul VeteRun.

Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung-Muscel au fost răniţi, pe 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00  în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană. 

Militarii din Câmpulung-Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Unitatea militară din Câmpulung-Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

 Sursa foto : Stiri de Arges

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...