
Mii de sindicalişti se află în Piaţa Victoriei din Capitală, în faţa Guvernului, unde îşi strigă nemulţumirile. Sindicaliştii aşteaptă să fie chemaţi la discuţii de către reprezentanţii Executivului. Protestul este autorizat până la ora 14.30. Mitingul va fi urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai, iar în data de 11 mai se intenţionează declanşarea unei greve generale în sistemul de sănătate şi asistenţă socială.
Reprezentanții PNL susţin revendicările SANITAS ca fiind juste, întrucât „oamenii au fost păcăliţi”, afirmă deputatul liberal Florin Roman. „Soluţia propusă de PNL pentru a compensa o parte din scăderile de salarii din sănătate, şi anume folosirea veniturilor proprii ale spitalelor, a fost acceptată de ministrul Sorina Pintea, cea care a generat haos în salarizare prin promovarea Regulamentului de sporuri. Din păcate, fără pasul doi, adică acordarea diferenţiată a sporurilor, în funcţie de clasificarea spitalelor, utilizarea veniturilor proprii nu rezolvă decât parţial problema! Şi asta acolo unde spitalele au venituri proprii. Aruncarea responsabilităţii asupra managerilor de spitale şi a ordonatorilor principali de credite este dovada supremă că doamna ministru Pintea este incapabilă să găsească soluţii la haosul creat. Şi dacă nu ştie ce are de făcut, măcar să împrumute propunerile concrete formulate de PNL!”, susţine Florin Roman. Potrivit deputatului liberal, managerii de spitale şi ordonatorii de credite nu sunt responsabili de situaţia creată. El susţine că PNL nu renunţă la dezbaterea moţiunii simple pe sănătate şi va reveni săptămâna viitoare cu această solicitare.



