Feroviarii protestează în fața Guvernului

Cei peste 2.000 de sindicalişti din sectorul feroviar care au protestat în faţa Ministerului Transporturilor au ajuns în marş în faţa  sediului Guvernului. Protestatarii au pancarte pe care scrie „Fără investiţii, calea ferată dispare”, „Vrem statutul personalului feroviar”, „Dacă nu acum, atunci când?”, „Investiţi în infrastructura feroviară” şi „Grevă generală”. O delegație a sindicaliștilor a fost invitată în sediul Guvernului, la discuții.

Principalele obiective şi revendicări ale sindicatelor din transporturi se referă la susţinerea aprobării proiectului de Lege privind statutul personalului feroviar, susţinerea investiţiilor multianuale în calea ferată în vederea reabilitării infrastructurii feroviare şi achiziţiei de material rulant nou şi adoptarea soluţiilor ce se impun a fi luate pentru evitarea falimentului companiei CFR Marfă.La miting participă membri ai Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane şi ai Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...