Incredibil, dar adevărat! Câțiva consilieri locali din Ștefănești s-au baricadat în Primărie!

Gașca din Consiliul Local Ștefănești, condusă de viceprimarul Ion Mihalcea, continuă să ne uimească! După ce și-au atras antipatia locuitorilor din oraș, care au organizat nenumărate proteste în care le-au cerut demisia, consilierii locali PSD coordonați de Mihalcea continuă să-și bată joc de ceea ce înseamnă administrație publică locală și transparență în cheltuirea banilor contribuabililor. Deși, oficial, a fost înlocuit din fruntea organizației locale a PSD, vicele Mihalcea continuă să îi influențeze pe consilierii locali, care au ajuns să facă gesturi disperate pentru a-și ascunde „manevrele”. Așa se face că azi, la ședințele pe comisii ale Consiliului Local, membrii comisiei de buget-finanțe s-au baricadat pur și simplu în primărie! Aceștia s-au încuiat în sală și nu au permis nimănui să participe la ședință, nici măcar primarului Ioana Dumitru. Primarul orașului a fost astfel lăsat, la propriu, pe dinafară, într-un gest care ar trebui analizat de corpul de control al Prefecturii Argeș.

Vicele Mihalcea și consilierul social-democrat Magda Nedelcu ar fi fost „capii răutăților”. Aceștia au ales să se încuie în sală pentru că la ședința CL programată pentru ziua de joi (plen) se vor discuta și probleme sensibile pentru ei, precum scoaterea la concurs a unui post de director la o instituție importantă din oraș. Este vorba despre Centrul Cultural, condus de mult timp din interimat, concursul pentru funcția de manager fiind suspendat din vara anului trecut. Opacitatea de care dau dovadă consilierii locali din Ștefănești și lipsa de respect cu care o tratează pe Ioana Dumitru, primarul ales de cetățenii orașului, se află însă mult peste limitele permise de lege. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...