Verificați valabilitatea actului de identitate!

Direcția pentru Evidența Persoanelor a Municipiului Pitești – Serviciul de Evidența a Persoanelor Pitești face apel către cetățenii municipiului Pitești să verifice valabilitatea actului de identitate (data expirării corespunde cu ziua și luna datei de naștere a titularului) și să solicite în cel mai scurt timp eliberarea unui nou act de identitate. Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, modificată și completată se stabilește atât vârsta la care se eliberează prima carte de identitate cât si  momentele ulterioare când aceasta trebuie înnoită.

Astfel, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani primește prima carte de identitate care este valabilă până la 18 ani, ulterior si aceasta se schimbă la 25 de ani, ca după împlinirea vârstei de 55 de ani termenul să fie nelimitat .

Direcția pentru Evidenţa Persoanelor a Municipiului Pitești eliberează  pentru situații expres prevăzute  de lege, carte de identitate provizorie  al cărei termen de valabilitate este de 1 an de zile.  

Indiferent de termenul de valabilitate al actului de identitate, exstă obligația legală de a-l preschimba dacă au apărut modificări cu privire la numele, prenume,  locul, data  nașterii, CNP-ul  sau domiciliul titularului.

Se impune schimbarea cărții de identitate dacă această a fost anulată,  a fost pierdută, furată sau este deteriorată sau când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului.

Se poate elibera o nouă carte de identitate, ca urmare a expirării termenului de valabilitatea a celei anterioare, în intervalul cuprins între a 180 – a zi înainte, dar nu mai mult de 15 zile după expirarea termenului de valabilitate.

          Actul de identitate valabil poate rămâne în posesia titularului, la cererea expresă a acestuia,  până la momentul în care i se  înmânează noul document.

Direcția pentru Evidența Persoanelor a Municipiului Pitești – Serviciul de Evidența a Persoanelor Pitești  are ca principală activitate eliberarea actelor de identitate pentru cetățenii care își stabilesc domiciliu în municipiului Pitești și  cele 20 de localitățile arondate

  Acesta își desfășoară activitatea în sediul situat în  Calea Craiovei, Bl E3c parter și  în mediul on line poate fi găsit pe site –ul www.e-ep.ro.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]

Citește mai mult...

A început ICONART 2026 în Piața Primăriei Pitești!

A început ICONART 2026 în Piața Primăriei Pitești! De marți, 1 septembrie, până joi, 3 septembrie, Piața Primăriei devine locul în care tradiția, creativitatea și talentul micilor piteșteni se reunesc. Peste 40 de copii, cu vârste între 8 și 16 ani, descoperă frumusețea picturii tradiționale pe sticlă, în cadrul celei de-a VI-a ediții a atelierului […]

Citește mai mult...