Vezi pe ce criterii s-a format AGA de la Apă Canal!

Nu mai este niciun secret că liberalul Narcis Sofianu nu a reușit să intre în nicio Adunare Generală a Acționarilor (AGA) de la societățile subordonate Primăriei Pitești. Social-democrații și-au impus oamenii în aceste societăți, care aparțin Consiliului Local, existând însă și la ei anumite discuții pe această temă. Așa se face că CL va fi reprezentat în AGA de la cea mai mare societate subordonată, SC Apă Canal 2000 SA, de consilierii Cristian Gentea, președintele PSD Pitești și Constantin Janță. Asta deși, inițial, alături de Gentea ar fi trebuit să fie Mariean Neacșu, consilier local cu experiență, nu la primul mandat, precum Janță. Discuțiile privind reprezentanții Consiliului Local în AGA l-au prins însă pe Neacșu plecat la un spital de recuperare, după ce a suferit o accidentare la un picior. Deși puteau să amâne cu o zi aceste discuții, pentru ca Neacșu să se întoarcă din stațiunea unde îl trimisese doctorul, colegii săi nu au făcut-o și au preferat să-l înlocuie cu Janță în AGA de la Apă Canal 2000 SA. Mai mult, societatea are nu demult și un nou președinte al Consiliului de Administrație, acesta fiind Mihai Foamete, jurist în cadrul Primăriei Pitești.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...