
Să îndrăznim să sperăm la spitale curate și echipate conform secolului în care trăim, cu personal medical care nu mai întinde mână după bacșiș ?
Spitalul Județean de Urgență din Pitești a primit primele nouă paturi standard de ATI și un pat de terapie rotațională. Alte 9 monitoare standard, 6 monitoare avansate multifuncționale, un ecograf portabil, 5 ventilatoare standard , un ventilator avansat urmează să fie livrate spitalului în următoarea perioadă.
Toate aceste dotări vor permite tratarea bolnavilor în una dintre cele mai importante secții ale Spitalului Județean de Urgență – Secția Anestezie Terapie Intensivă, la standarde de nivel mondial.



