Argeșul a fost reprezentat la Ziua Internațională a Francofoniei de deputatul Simona Bucura Oprescu

Argeșul joacă extrem de important în relațiile cu Franța având în vedere că președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei este deputatul de Argeș, Simona Bucura Oprescu. Ea a fost prezentă împreună cu deputatul Sorin Câmpeanu la sediul MAE, la conferința cu tema ‟ Le modèle culturel francophone de la Roumanie centenaire – 25 ans de Francophonie institutionnalisée en Roumanie‟ care a avut loc în data de 21 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei.

Un punct important în cadrul acestei manifestări a fost reprezentat de ponderea tinerilor care studiază în limba franceză,  în România. Potrivit  datelor oficiale Un aspect foarte important relevat a fost legat de studiul limbii franceze în România, 30 % din studenții străini înmatriculați în universitățile românești urmează programe de studii integral în limba franceză, apreciind că potențialul de creștere este foarte important, adăugând că deținerea de către România a Președinției celei mai mari rețele academice la nivel mondial se constituie într-o onoare pentru universitățile românești, dar și într-o imensă responsabilitate. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...