Hoții de lemne își fac de cap în Argeș

Pentru că sezonul rece s-a pelungit, hoții de lemne au ieșit la furat în pădurile din Argeș, încercând să profite. Din păcate, acțiunile sporadice ale Poliției nu prea îi descurajează. Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și a Sustragerii de Produse Petroliere, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești au efectuat un control la o societate comercială cu profil de activitate comercializarea de material lemnos prelucrat și neprelucrat, de pe raza comunei Căldăraru, județul Argeș, ocazie cu care s-a stabilit că în cursul anului curent, reprezentanții societății au expediat, fără avize de însoțire a materialului lemnos, cantitatea totală de 78,95 mc lemn prelucrat și lemn de foc. Societatea comercială a fost sancționată  cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, totodată fiind dispusă și confiscarea valorică a materialului lemnos expediat fără îndeplinirea obligațiilor legale, valoarea totală a acestuia fiind de peste 35.000 de lei. De asemenea, polițiștii Secțiilor de Poliție Rurală Rucăr, Călinești și Poiana Lacului au depistat 4 bărbați cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, care au transportat material lemnos cu atelaje sau mijloace auto, cantitatea totală de aproximativ 1,5 mc material lemnos. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat ocoalelor silvice competente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...