Întalnie de lucru AJFP Argeș – AOA Argeș

În data de 21 martie, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, prin domnul Lucreţiu-Ioan Tudor – Șef Administrație, și doamna Gabriela Ionescu – Șef Administrație Adjunct, a luat parte la o intâlnire de lucru cu reprezentanți ai Consiliului Director și ai executivului Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș.

 

 

 Din partea Consiliului Director AOA Argeș au luat parte le discuții domnul Marian Toma, Președinte AOA Argeș, domnul Savu Dragomir și doamna Larisa Vlăsceanu, membrii ai Consiliului Director. Executivul AOA Argeș a fost reprezentat de domnul Dan Ionescu – Președinte executiv și domnul Alexandru Șerban – Director.

 

Discuțiile au fost concentrate în principal pe următoarele direcții:

– stabilirea de întâlniri semestriale între reprezentanții celor două instituții, în scopul îmbunătățirii colaborării și comunicării dintre acestea.

– punerea la punct a unei proceduri prin care membrii AOA Argeș să poată avea acces la informații cu privire la noutățile din domeniul fiscal, într-un timp cât mai scurt și într-o formă sintetizată.

– s-a evidențiat de către conducerea AOA Argeș necesitatea prerogării termenului pentru casele de marcat digitale.

– reprezentanții AJFP Argeș au subliniat faptul că la nivelul anului 2017 s-a înregistrat o creștere semnificativă a gradului de colectare.

            Ulterior acestei prime întâlniri, AOA Argeș a început deja consultările cu firmele membre în vederea pregătirii următoarelor întâlniri.

            Această inițiativă vine în susținerea realizării obiectivului principal al AOA Argeș, acela de a susține dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri și a parteneriatului public privat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...